Dupa operatia dificila suferita intr-un spital din Italia, Dinu Patriciu si-a revenit si a acordat un amplu interviu in care a vorbit despre aceasta perioada dificila din viata sa.
Dinu Patriciu spune ca a trecut peste aceasta incercare dificila din viata lui, iar acum se simte bine.
„Am trecut printr-o încercare dificilă, dar acum mă simt mult mai bine decât înainte şi am foarte multe planuri de viitor. Am de gând să trăiesc înca o perioadă (…) Trebuie să îi ajuţi pe doctori. Ei nu pot face nimic fără tine. Dacă nu ai voinţa de a face fizioterapie, exerciţii fizice, alergare, nu ajungi un om întreg după o asemenea încercare”, a povestit Dinu Patriciu.
Întrebat despre o posibilă moarte a sa, Dinu Patriciu spune că nici nu s-a gândit nicio clipă la o asemenea ipoteză deoarece este motivat să trăiască. „Nu ştiu cum să răspund la întrebarea cum privesc moartea. Nu ştiu, pentru că eram motivat să trăiesc şi asta era starea în care trăiam. Vroiam să mă agăţ de viaţă. Faptul că am reuşit e un noroc. Însă, dacă vrei cu tot dinadinsul, se şi întâmplă. (…)
Te gândeşti la cei apropiaţi, evident. Şi trebuie să vă spun că nu e o glumă ceea ce se spune, că atunci când treci pragul, când intri în anestezie totală, îţi reciteşti viaţa. E adevărat. Şi când te trezeşti ţi-e frică să deschizi ochii, să nu fii cumva pe lumea cealaltă. Ăsta e sentimentul pe care îl ai„, a mai povestit afaceristu, pentru România TV.
Mai mult, omul de afaceri a vorbit şi despre împărţirea averii lui: „Unora le dau cu plăcere, deoarece cred că e bine. Altora, care încearcă să profite, le răspund agresiv şi totodată încerc să nu îi bag în seama. Nu e treaba mea, e treaba avocaţilor”.
Cat despre legătura cu familia lui, Dinu Patriciu a mărturisit că nu este un bun părinte, dar această perioadă dificilă din viaţa lui l-a apropiat mai mult de familie: „Sunt un foarte prost părinte. Dar relaţia cu copiii mei s-a cimentat foarte tare în ultimele luni, pentru că mi-au stat aproape şi mi-au fost un sprijin extraordinar”.
Dinu Patriciu a trecut prin momente de cumpănă la sfârşitul anului trecut. Afaceristul a fost supus unei dificile intervenţii chirurgicale, la o clinică din Milano. Omul de afaceri suferea de ciroză şi avea nevoie urgentă de un transplant de ficat, iar operaţia a durat mai bine de 10 ore.
Ionut Chiperi